Pr. Mihai Andrei Aldea: Noi lămuriri asupra Sinodului Panortodox. Predică la m-rea Paltin

 

TRANSCRIERE

holy liturgy 2Voi începe cuvântul de astăzi cu ceva care la prima vedere poate părea că nu are legătură cu Evanghelia de azi: anume că am cunoscut în București un preot duhovnic care de multe ori începea Sf. Liturghie de la ora opt dimineața duminica și o termina pe la ora două, deci dura cam patru ore Sf. Liturghie, pentru că o săvârșea foarte încet și bucurându-se de fiecare cuvânt, de fiecare cântare. A fost întrebat de mai multe ori: „Părinte, de ce slujești Liturghia atât de încet?”, uneori cu reproș, alteori pur și simplu din curiozitate sau din dorința de a învăța (acesta este un lucru foarte rar, ca cineva să întrebe ca să învețe, dar se mai întâmplă câteodată). El răspundea mereu: „Pentru că ce rost are viața în afara Liturghiei? Singurul loc curat din lume este Sf. Liturghie. De ce m-aș grăbi să termin Liturghia, ca să mă întorc în răutatea lumii? Mă bucur de ea cât de mult pot”. Este aici o înțelepciune pe care ar fi bine să o câștigăm, pentru că într-adevăr, între frumusețea, harul, pacea Dumnezeieștii Liturghii și răutatea lumii este o prăpastie foarte, foarte mare.

Gândiți-vă la această pildă care mie întotdeauna mi s-a părut cutremurătoare: Dumnezeu, Care a ales cândva cei mai buni oameni de pe pământ ca să-Și facă Lui popor ales – și știți foarte bine cât de mult L-a rănit și L-a dezamăgit pe Dumnezeu poporul ales, nu o dată, nu de zece ori, nu de o mie de ori, ci de milioane și de zeci de milioane și de miliarde și de zeci de miliarde de ori – Dumnezeu alege din nou oameni, Își face ucenici, îi învață, îi îngrijește, le arată minuni, le arată lucruri profund duhovnicești timp de trei ani de zile. Și se apropie vremea ocării la Ierusalim. Când erau pe drumul spre Ierusalim, le spune: «Iată, Fiul Omului se duce la Ierusalim și acolo va fi bătut, acolo va fi judecat, va fi osândit, va fi ucis». Le spune ce se va întâmpla și le dă și o speranță: «A treia zi va învia». În fața acestor cuvinte ale lui Hristos, Apostolii sunt atât de impresionați încât, așa cum de foarte, foarte multe ori face omul și cum facem fiecare dintre noi, încep să se certe între ei care este „șeful”. Hristos le spune că se suie la Ierusalim să fie răstignit, iar ei se ceartă între ei care este mai mare, care este întâiul, care este „șeful”. Hristos, cu o nesfârșită răbdare, le spune: „Da, la păgâni este un șef, este unul care stă peste ei și îi stăpânește, dar la voi să nu fie așa! Ci acela care vrea să fie între voi cel dintâi, să se facă slujitorul tuturor” și încheie în acest fel discursul Său.

sfanta_treime„UN ȘEF AU PĂGÂNII, LA VOI SĂ NU FIE AȘA!”. SISTEMUL DE 14 ȘEFI

Bineînțeles că pentru om discuția nu se încheie. Știm foarte bine că până astăzi este unul care se crede cap al Bisericii (locuiește undeva, pe la Roma) – deși Hristos a spus că nu există – care pretinde că Petru era capul Bisericii, deși Apostolii nu știau lucrul acesta. Dar știe papa de la Roma mai bine decât Apostolii. Hristos nu știe lucrul acesta, că nu le spune: „Cum, nu vi l-am pus Eu pe Petru cap?”. Nu. Spune: „Un șef au păgânii, la voi să nu fie așa!”. Problema tristă este că se încearcă să se introducă același sistem și în Biserica Ortodoxă. Știți că s-a organizat un așa-numit Sinod Panortodox în Creta, unde din 700 de episcopi ortodocși din întreaga lume – s-a făcut public numărul acesta de curând de către Patriarhia Rusă în mod oficial – din acești 700 au drept de vot paisprezece. Deci 2% dintre toți episcopii ortodocși din lume vor să hotărască pentru toată Biserica. E adevărat că sunt cu doi mai mulți decât erau Apostolii: nu sunt doisprezece, sunt paisprezece, sunt ceva mai mulți, dar ei vor să hotărască pentru toată Biserica. Ne-am ridicat mai mulți și am arătat că o asemenea gândire care este împotriva gândirii lui Dumnezeu, care este o neascultare față de Dumnezeu, nu este ortodoxă și nu poate fi primită. Nu este voie ca paisprezece episcopi să voteze pentru toți ceilalți șapte sute, este cu totul inacceptabil! Și, mai mult decât atât, odată ce se va introduce sistemul acesta de paisprezece șefi, vă dați seama că dintre ei unul va vrea să fie cel dintâi și va fi pe post de papă al Bisericii, care nu va mai fi Ortodoxă, ci va fi biserica catolică răsăriteană: vom avea o biserică catolică cu papa la Roma și o biserică catolică cu papa – unul dintre cei paisprezece care va fi șef: poate patriarhul Rusiei, pentru că are în spate un foarte mare Stat care îl susține, poate patriarhul de Constantinopol, pentru că sunt nu știu câte Patriarhii și Arhiepiscopii grecești care pot să îl susțină. Oricum, este o îndepărtare, o abatere cumplită de la Ortodoxie!

Culmea este că acum două zile Patriarhia Rusiei a recunoscut în mod oficial că de fapt nu este corect să se numească Sinod, ci Sinaxă lărgită, ceea ce am spus noi de mult timp și ziceau unii că atacăm Ierarhia. Uite că și Patriarhia Rusă atacă Ierarhia! Sau mai bine zis, recunoaște un lucru de bun simț: paisprezece Întâistătători nu formează un Sinod Ecumenic, nu formează un Sinod Panortodox, nu formează un Mare și Sfânt Sinod, ci formează, eventual, o Sinaxă. Chiar dacă tot ce s-ar dezbate la această Sinaxă ar fi ortodox 100% – să zicem că s-ar lua o singură hotărâre: că o recunoaștem pe Maica Domnului că este Născătoare de Dumnezeu, un lucru perfect ortodox, deja stabilit de Sinoadele Ecumenice – simplul fapt că paisprezece episcopi votează și își arogă dreptul să hotărască pentru întreaga Biserică este o cădere, o alunecare din Ortodoxie, este o neascultare față de Dumnezeu.

STOikoumenikiSinodos02CELE 4 MARI EREZII: ETNOFILETISMUL, CLERICALISMUL, ECUMENISMUL, SECULARISMUL

Am spus lucrul acesta, s-a ridicat această problemă în Biserica Greciei, în Biserica Rusiei și în alte biserici și prin mila lui Dumnezeu apar unele speranțe de îndreptare: Biserica Ortodoxă Bulgară refuză să mai participe.

Pe de altă parte, la baza acestei Sinaxe din Creta nu stă o gândire ortodoxă, ci stau cele trei mari erezii cu care are de luptat Biserica în clipa de faţă: etnofiletismul (sau ultranaţionalismul: a pune naţionalismul mai presus de Dumnezeu, mai presus de credinţă), clericalismul (încercarea mai multor clerici de a prelua „şefia” în Biserică şi de a-i reduce la tăcere pe toţi ceilalţi) şi ecumenismul (o erezie care adună în sine toate celelalte erezii existente în lume, în numele iubirii). Deviza obişnuită a ecumeniştilor este o frântură dintr-un cuvânt al lui Dumnezeu: «Ca toţi să fie una». Hristos se ruga, înainte să fie răstignit, către Tatăl ceresc, zicând: «Eu pentru aceștia Mă rog – nu pentru lume, ci pentru ei, pentru că ei nu sunt din lume – ca ei să fie una, precum suntem și Noi», adică în har și în adevăr. Ei rup din tot textul respectiv o singură frântură: «Ca toți să fie una» și zic ei că fac asta în numele iubirii. Dar tot în Sfânta Scriptură se spune foarte clar că «Dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr». Dragoste fără adevăr nu există – dragostea fără adevăr este patimă oarbă, este încrâncenare, este minciună – așa cum adevărul fără dragoste nu este adevăr, ci este justițiarism lumesc, orb și de multe ori chiar demonic. În concluzie, această deviză a ecumenismului este mincinoasă.

La aceste trei erezii principale se adaugă o a patra: secularismul, adică încercarea de a introduce în Biserică gândirile și măsurile lumești, fără de Dumnezeu. De exemplu, conducerea Bisericii de către 14 episcopi din 700, se încearcă a se justifica prin faptul că celelalte popoare și celelalte religii sunt organizate mai bine pentru că au șefi. Mi-am adus aminte de poporul lui Israel, care s-a lepădat de proroci, cerând rege, pe motiv că și celelalte popoare au regi. Când prorocul plângea înaintea lui Dumnezeu pentru ei, Dumnezeu i-a spus: «Nu mai plânge. Nu de tine s-au lepădat, de Mine s-au lepădat». Dacă poporul Vechiului Testament, cerând rege, s-a lepădat de Dumnezeu, cum se cheamă Biserica lui Hristos, care în loc să Îl recunoască pe Hristos drept Cap, acceptă ca „regi” paisprezece din 700 de episcopi? Oare nu se aplică același cuvânt: «V-ați lepădat de Mine»? Unde este credința în Hristos drept Cap și Conducător al Bisericii? Vă aduceți aminte ce le-a spus Hristos ucenicilor când L-au trezit, în luntre, disperați că se scufundă corabia? Dar Hristos era cu ei în corabie, chiar dacă lor li se părea că doarme! Corabia nu avea cum să se scufunde, de vreme ce Hristos era cu ei și chiar dacă s-ar fi scufundat corabia, ei tot ar fi scăpat. Gândiți-vă la Sf. Ap. Pavel, naufragiat de atâtea ori și rămas în viață, pentru că Dumnezeu era cu el! Nu se scufundă corabia dacă Dumnezeu este în ea! Și chiar când pare că se scufundă, Dumnezeu o înnoiește și face ceva și mai bun, și mai puternic. Doar dacă te-ai despărțit de Dumnezeu, atunci poți să ai corăbiile Tarsisului, dar poți să ai și soarta Tarsisului: se ajunge la scufundare, la distrugere, la nimicire, pentru că aceasta este soarta despărțirii de Dumnezeu.

Această primejdie a apăsat și apasă încă asupra noastră, pentru că face parte din încercările acestei generații. Fiecare generație are încercările și ispitele ei, dar într-un fel, toate aceste încercări seamănă între ele. Uitați-vă la Apostolul care s-a citit astăzi, din Faptele Apostolilor, și care arată o întâmplare foarte importantă din Filipi, despre care Pr. Dumitru Stăniloae spune că este începutul istoriei noastre. Este vorba despre propovăduirea Evangheliei în Filipi și despre reacția oamenilor, care se răscoală împotriva Apostolului, de ce? Pentru că eliberase o slugă de duhul demonic pitonicesc pe care îl avea și li se pierduse, cum spun ei, «nădejdea câștigului lor». Ei o foloseau pe biata demonizată ca să câștige bani și s-au dus să facă plângere la tribunal: «Acești oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră și vestesc obiceiuri pe care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani». Ei mințeau și lucrul acesta s-a dovedit. I-au bătut, ca să liniștească mulțimea, dar în realitate, când s-a cerut judecată dreaptă, nu au găsit obiceiurile neîngăduite de care erau acuzați. Vedem aici o armă folosită de diavol împotriva Bisericii atunci și până în ziua de astăzi: minciuna sau, dacă vreți, această formă a minciunii care se numește bârfă. Atunci când diavolul vede că nu-i poate doborî direct pe creștini, ridică împotriva lor bârfa. Nu s-a spus despre creștini că sunt mâncători de copii (că ziceau că se împărtășesc cu Hristos, Îl mănâncă pe Pruncul Hristos, deci sunt mâncători de copii)? Și așa mai departe, tot felul de minciuni, de mizerii! Pare amuzant când auzi asemenea inepții, dar gândiți-vă că pentru asemenea vorbe, Apostolii, în Filipi, au fost arestați, au fost bătuți în Piața publică, au fost aruncați în pușcărie. Și acesta a fost doar un început, pentru că de atunci până astăzi aceleași arme se folosesc.

sinod 1Uitați-vă că de când a început această luptă pentru apărarea Ierarhiei, pentru apărarea episcopilor împotriva uzurpării puterii apostolice care le-a fost lăsată, de către un grup de paisprezece, de când a început această luptă pentru apărarea Ortodoxiei, pentru apărarea organizării Bisericii așa cum a rânduit-o Dumnezeu Însuși, a început bombardamentul împotriva bisericilor, împotriva mănăstirilor: tot felul de minciuni. A apărut un articol despre o călugăriță, Iasmina Popescu, ca să se dovedească apoi că acea femeie nu a existat niciodată, cu atât mai puțin să existe la mănăstirea respectivă, cu atât mai puțin să fi murit (femeia respectivă nefiind născută niciodată, este evident că nu a murit). Și continuă bombardamentele și atacurile mârșave pe niște site-uri care se pretind ortodoxe, dar care sunt puse acolo să dea spaime apocaliptice și care fac neîncetată propagandă împotriva mănăstirilor, a preoților, a călugărilor care cu adevărat au lucrat pentru apărarea Ortodoxiei în aceste zile de mare încercare pentru Biserică. Vă dați seama că dacă s-ar accepta această erezie ca paisprezece oameni să conducă Biserica, noi n-am mai fi în Biserica Ortodoxă, am fi în biserica catolică!

Uitați-vă la Evanghelia de astăzi. Vedeți, Hristos prin scuipat vindecă ochii orbului arătând ce? Că tot ce iese din gura lui este curat. Noi socotim scuipatul ca fiind murdar, dar la Hristos este curat și sfânt până și acesta, ba chiar vindecător. Și totuși vindecând un orb din naștere, refăcându-i ochii pe care nu-i avea, el este osândit de farisei. De ce? Ehee… pentru că a făcut vindecare sâmbăta. Nu o să intru în dezbaterea teologică a acestui fapt. Doar o să observ un singur lucru: ei pretind că sunt ucenicii lui Moise, așa cum mulți dintre cei care se ridică împotriva luptătorilor și mărturisitorilor Ortodoxiei din zilele noastre pretind că sunt ai lui Dumnezeu sau ucenicii nu știu cărui părinte. Dar cu toate că pretind că sunt ucenicii lui Moise, ei nu-L recunosc pe Iisus pe Care Moise L-a așteptat și cu Care Moise vorbește pe Muntele Taborului. Problema care este? Ce facem noi? Cum ne așezăm? Vedeți, părinții orbului vindecat sunt înfricoșați. Frica este un lucru natural, omenesc, dar ei se tem de lucrurile acestei lumi, se tem că nu vor mai fi primiți în sinagogă. Și dacă nu o să mai fie primiți în sinagogă, ce? Sunt executați pentru Hristos, sunt mucenici. Nu, ei se tem de gura lumii și atunci încep să spună: „Nu știu. Întrebați-l pe el că este mare”. Nu se leapădă, dar încearcă cumva nici să nu se amestece. Este acesta un lucru rău sau este un lucru bun? Și eu vă spun, că paradoxal, este un lucru bun, pentru că vedem în toată istoria Bisericii că cei care s-au avântat la mărturisit peste puterea lor au ajuns să se lepede și să vândă întotdeauna, pe când cei care s-au smerit și au încercat să stea deoparte, până la urmă s-au mântuit într-un fel sau altul: fie că le-a dat Dumnezeu curajul să mărturisească, fie prin simplul fapt că au tăcut și nu s-au adăugat bârfitorilor și făcătorilor de rele. Dumnezeu le-a dat putere să meargă mai departe și le-a rânduit un drum ca până la urmă să se mântuiască. Vedeți, ei nu se alătură bârfitorilor, nu se alătură celor care osândesc. Îl iau pe „Nu” în brațe, cum spune părintele Nicolae Steinhardt, ceea ce este în multe împrejurări și pentru puterile noastre mai mici, o cale de salvare. Orbul, pe de altă parte, este nebun pentru Hristos. Merge cu îndrăzneală și le spune: „Da, El m-a vindecat! Da, El e Proroc!”. „Mă, tu care te-ai născut în păcate, ne înveți pe noi?”. Păi, contează dacă s-a născut în păcate? Ei se născuseră cumva sfinți? Nici vorbă, dar vedeți, ei judecau strâmb exact așa cum fac aceia care îl iau pe Sf. Ap. Pavel și-l duc în tribunal, la fel fac și aceștia. Răsucesc adevărul, încep cu minciuni, încep cu bârfe, cu răstălmăciri, cu orice ca să-L poată osândi pe Hristos și pe fostul orb care Îl mărturisește pe Hristos. Este o luptă care a început de când Adam și Eva au ales să asculte de diavol și care nu se va sfârși decât în ziua celei de-a doua veniri a lui Hristos. Și fiecare generație trebuie să treacă prin aceasta.

km0279Întreba cineva când începe prigoana și am spus mai demult: „A început prigoana”. A început și uitați-vă, cum spunea și părintele Sofian Boghiu, cum spunea și părintele Adrian Făgețeanu: nu o să înceapă prin a vă aresta, cum ne-au arestat pe noi, nu vor face din nou un 14 Mai, că au încercat asta, au văzut ce a ieșit. Oamenii au învățat cât de cât lecția și atunci vor umbla invers: vă vor lăsa în lume și vă vor momi cu toate bunătățile ei. Vedeți, de ce se ridicau oamenii împotriva Sf. Ap. Pavel? Pentru bani, că-și pierdeau bunăstarea, venitul. Nu mai aveau atâta cozonac, cât avuseseră înainte. Trebuiau să se mulțumească cu pâine și atunci sunt gata să-i vândă pe Apostoli ca să-și salveze cozonacul sau măcar să se răzbune pentru faptul că și-au pierdut cozonacul. Este una din armele diavolului, aceasta de a-l obișnui pe om cu luxul, cu o viață bună, comodă, ușoară. Diavolul merge și pe bârfă și minciună, pe nemulțumiri strecurate pe ici, pe colo și le înmulțește și îi îndeamnă pe oameni să vorbească: „Vorbiți, vorbiți, vorbiți!”. Uitați-vă la oamenii aceștia care au încercat să-l ispitească pe orb și pe părinții lui. Ce fac ei? Încearcă să-i convingă să vorbească mult, doar, doar i-or prinde cu ceva, doar i-or face să cadă în bârfă sau să spună ce nu trebuie. Și aici este înțelepciunea părinților orbului care știindu-se slabi, nu se apucă de povești. Cum spune părintele Nicolae Steinhardt: când ești dus la anchetă, spui cel mai scurt cuvânt. Dacă te întreabă ceva și răspunsul este afirmativ, nu te apuci să spui: „Bineînțeles, că a fost așa. Desigur că așa s-a întâmplat”. Spui: „Da”, scurt și pe urmă taci, nu mai spui nimic. Cu cât spui mai mult, cu atât riști să dai prilej de răstălmăcire, să dai muniție dușmanului și atunci vorbești scurt și te liniștești.

Prigoana a început. Așa a început prigoana comunistă: în ziare, în fițuicile acestea mizerabile care apăreau câteva zile și pe urmă dispăreau, începea atacul la adresa nemernicului de fost ministru, la adresa nemernicului de scriitor, de poet. Oamenii nu le luau în seamă, dar pe urmă, la tribunal erau aduse acele ziare, pentru că erau special scrise împotriva lor. Cine a „dat din gură” și s-a apucat să bârfească s-a făcut complicele securiștilor. Vedeți, aceeași lucrare: în timpul Sf. Ap. Pavel, pe vremea propovăduirii lui Hristos, în Vechiul Testament sau în zilele noastre, deci suntem așa cum trebuie să fim și Hristos este în lume, este în corabie, nu avem de ce să ne speriem, dar trebuie să stăm cu frică, să luăm aminte ca nu cumva să ne despărțim noi de Hristos, prin bârfă, prin minciună, prin prea multe compromisuri. Nu ni se cer de către Dumnezeu lucruri peste puterile noastre: să ne păzim gura nu este un lucru care să ne depășească puterea, să ne păzim mintea de gânduri murdare este ceva care ne poate sta la îndemână. Sunt lucruri pe care le putem face, dar cu o condiție: să nu ne lăsăm răpiți de duhul lumii acesteia, pentru că duhul lumii acesteia îl face pe om să uite și de adevăr și de bun simț, îl face să fie cucerit de lăcomie, de lene, de confort, de lux, și atunci ajunge să se lepede fără să-și dea seama.

Gândiți-vă la Apostoli atunci când s-au lăsat păcăliți de Iuda să se răscoale împotriva lui Hristos, când au protestat pentru că s-a cheltuit mirul pe picioarele lui Hristos, în loc să se dea la săraci. În momentul acela, Iuda a reușit să-i implice pe toți Apostolii, să întrebe: „De ce s-a făcut această risipă?”. Ce buni gospodari erau Apostolii și ce gospodar nepriceput era Hristos! Cât de „corect” judecau ei! Cât de tare îi păcălise diavolul în acel moment! Hristos a îngăduit această păcăleală ca să ne arate nouă felul în care diavolul lucrează chiar și printre cei mai buni. Acum poate înţelegeţi de ce am dat pilda acestui duhovnic din Bucureşti: pentru că, într-adevăr, cu cât te bucuri mai mult de Sf. Liturghie, cu cât o preţuieşti mai mult, cu cât aştepţi cu mai multă durere sfârşitul ei, pentru că nu vrei să ieşi din biserică, nu vrei să se termine Sf. Liturghie, cu atât mai mult câştigi întărire şi apărare în sufletul tău împotriva duhului acestei lumi; cu atât mai mult câştigi putere pentru a face faţă ispitelor şi încercărilor şi ajungi apropiat de Dumnezeu aşa cum se cuvine.

Să ne rugăm Sfinţilor pe care astăzi îi prăznuim și mai ales Sfinților Mucenici din prigoana comunistă, să facem față încercărilor care ne stau înainte și până dincolo de sfârșitul vieții noastre, cu inimă curată, să slăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

Știri

Comments are closed.