14 Mai – cinstirea martirilor din temnițele comuniste

În caierul timpului și al istoriei noastre, 14 mai 1948 rămâne ziua cernită a arestării celor 15.000 de tineri care au luptat mai mult sau mai puțin fățiș împotriva comunizării României și a consolidării regimului dictatorial ateu în țara noastră. Pentru cei care proslăvesc memoria și pilda de viață jertfelnică a miilor de mărturisitori care și-au răstignit anii luminoși ai tinereții pe Golgota neamului românesc, ziua de 14 mai este zi sfântă de prăznuire în cer și pe pământ a biruinței lui Hristos asupra diavolului, a dragostei asupra urii, a credinței asupra necredinței. Momentul declanșării arestărilor în masă din țara noastră în întunecata noapte de 14 spre 15 mai 1948 s-a declanșat conform planurilor elaborate la Moscova cu un an înainte și a hotărârilor Kremlinului, fiind aplicate prin „Ordinul de operație nr. 5” emis de Ministerul de Interne în data de 13 mai 1948. În baza Ordinului Direcțiunii Generale a Siguranței Statului se dispuneau următoarele:

  1. Arestarea legionarilor reîntorși din Germania după 23 august 1944 și a celor ce trăiau ascunși și s-au legalizat în urma Ordinului din 10 decembrie 1945.
  2. Arestarea elementelor legionare care s-au încadrat în partidele istorice, adică în fostul PNȚ, PNL și PSDI, după 23 august 1944 și care au avut de la aceasta o activitate ostilă regimului democrat.
  3. Arestarea legionarilor care, constituiți în organizații au fost descoperiți după 6 martie 1945, trimiși în cercetări și puși în libertate după decembrie 1945 în baza Ordinului MAI. 4. Arestarea persoanelor identificate ca active în organizații legionare.

La 20 mai 1948 vor fi arestați 3000 de ofițeri ai Armatei Române și 2000 de membri ai PNȚ și PNL, „toate acestea constituind începutul exterminării fizice a Armatei Române și a simpatizanților Occidentului” (cf. I. M. Pacepa).

Miile de pătimitori pentru dragostea lor de neam și de credință, vor lăsa în urmă inimile sfâșiate de durere ale celor dragi și vor duce în suflet dorul lor nestins în anii luni și grei de temniță. Exterminați prin bătăi, foame și frig, supuși cumplitelor mutilări de conștiință prin silnica demascare și trădare a fraților de suferință, nevoiți să îndure chinuri și înjosiri menite să-i dezumanizeze, exponenții generației 1948, mare parte dintre ei rămași în tenebrele închisorilor de la Aiud, Pitești, Gherla, Jilava, Târgu-Ocna, Râmnicu-Sărat, Târgșor, Suceava, Botoșani, Mislea, Miercurea-Ciuc, Sighet și în coloniile de muncă de la Canal, Bărăgan, Periprava, Baia-Sprie, Cavnic până la emiterea Decretului de amnistie din 1964, ei, de care lumea nu era vrednică, au primit pentru sângele lor vărsat în holda neamului, cununa nepieritoare a muceniciei. Ei sunt slava de astăzi și de mâine a Bisericii noastre Ortodoxe deși sinaxarele mai întârzie încă să-i treacă cu slovă de aur în filele Mineielor și ale cărților bisericești de slujbă.

După trecerea celor 70 de ani de la „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România” – cum o numea Părintele Justin Pârvu – „monografia generației tinere  – studenți și elevi – care a fost supusă unei decapitări asemenea celei aplicate întregului spectrul politico-religios, cultural-național al epocii, este puțin cunoscută. Când totul era atacat, în fața acestui cataclism, cunoscând anticipat consecințele lui, s-a ridicat ca un zid de apărare generația de la 1948. Această generație nu a fost o generație anti-, ci una de apărare, o generație scut. Ea a fost strivită nu numai la figurat, ci și la propriu. S-a luat drumul muntelui, ca de atâtea ori în vremuri de bejenie pentru neamul românesc sau calea închisorilor. S-a apărat din munți ceea ce comunismul ataca cu mare violență: satul românesc. Tinerii aceștia nu au fost mercenarii nimănui, n-au fost nici revoluționari de profesie, nici nu au trăit o modă. Ei au fost robii unui crez. Coborâți în iadul închisorilor, spiritul viu, inteligent, nu a pierit ci, fecundat de vrăjmășiile vieții, s-a cristalizat, s-a rafinat. Din promiscuitate, din brutalitate, din cea mai cruntă mizerie, din torturi, din atacarea cea mai abjectă a ființei umane, a germinat o puternică sensibilitate și dorință de frumos. Iar din minciună, dorința de apărare a adevărului cu prețul vieții” (Traian Popescu).

Monahia Gavriila

 

 

Știri

Comments are closed.

Înapoi