MONAHIA FOTINI: CUM MI-A PORUNCIT SF. PARASCHEVA SĂ INTRU ÎN MĂNĂSTIRE

minune

Eram în clasa a XI-a, luna octombrie… Un an al frământărilor existențiale, când mă problematizam ca, de altfel, toți ceilalți colegi, ce vom alege să facem în viață, care este rostul nostru în viață, când anii zburdalnici și frumoși de liceu se terminau și trebuia să ne hotărâm ce facultate să urmăm și să ne pregătim pentru aceasta.

Eu încă nu aflasem ce profesie voi urma în viață. Era pentru mine clar faptul că nu urmăream satisfacții materiale și nu prima interesul material, ci doream ca profesia mea să mă împlinească pe mine ca rost existențial, pentru că fiecare om are menirea sa de la Dumnezeu pe acest pământ. Îmi plăceau deopotrivă și matematica, și literatura, dar începusem să citesc multă filosofie și eram însetată de cunoaștere și explorarea multor necunoscute cosmologice, dorind să înțeleg mai întâi viața ca să știu ce aleg. Așadar, mă hotărâsem într-un fel să aleg facultatea de filosofie mai întâi și poate, în paralel, jurnalismul. Totuși nu eram hotărâtă și voiam cumva să aflu voia lui Dumnezeu pentru mine.

Cu puține zile înainte de prăznuirea Sf. Cuvioase Parascheva, una dintre colegele mele îmi propune să mergem împreună în pelerinaj la Iași, să ne închinăm cinstitelor moaște ale Sf. Parascheva, spre a ne îndruma și ajuta în hotărârea noastră. Era pentru prima dată când auzeam de Sf. Parascheva și nu cunoșteam nenumăratele sale minuni și nici cinstea pe care i-o acordau cei credincioși. Cu entuziasmul și credința ei, prietena mea m-a convins repede că Sf. Parascheva sigur ne va arăta ce drum să alegem în viață, ca una care este mare făcătoare de minuni.

După o călătorie pitorească cu trenul, în care am admirat frumusețile și bogățiile naturale ale pământului nostru românesc, am ajuns în Iași, care din prima clipă m-a fascinat cu noblețea și spiritualitatea sa. Întreaga metropolă mirosea a sfințenie aromată cu busuioc. Ne-am așezat cu multă emoție la un rând interminabil, fără să cârtim, cu bucuria acelei provocări de a rezista atâtea ore în picioare, nu pentru a primi o pâine și un iaurt, ci pentru a aduce cinste și mulțumire unei sfinte, neînsemnate în ochii slavei lumești, dar mare în fața lui Dumnezeu. Nu pot uita nici acum acel pelerinaj, în care am așteptat la rând 32 de ore, timp în care ne mai țineam rândul una alteia, doar pentru nevoi fiziologice sau pentru o cafea, care să ne mențină treze.

pelerinajLa rând la Sf. Parascheva am învățat să mă rog. Obișnuiam să merg aproape în fiecare duminică la biserică, la Sf. Liturghie, mă spovedeam de 2-3 ori pe an, dar nu mă învățase nimeni să mă rog cu adevărat. Credeam și Îl iubeam pe Dumnezeu cu o credință copilărească și nevinovată, necunoscând însă prea mult din rânduiala bisericească. În acest interval de 32 de ore, îmi aduc aminte că era adus și capul Sf. Apostol Andrei, am avut timp să ne rugăm și să ascultăm, pe fundalul unei psalmodii îngerești, nemaiauzite de noi până atunci, diverse istorioare duhovnicești, povestite de pelerinii din preajma noastră, care așteptau evlavios. Era pentru prima dată când eram fascinată de frumusețea neomenească a evlaviei românești. Eu și prietena mea, rockerițe înfocate, crescute în acordurile Nirvana și Metallica, îmbrăcate în blugi și alte accesorii non-conformiste, eram furate de nespusa frumusețe a cântărilor psaltice, de cumințenia și pioșenia pelerinilor, dar totodată frapate de răspunsurile problemelor noastre existențiale pe care, iată, le găseam acolo. Rockul și rebeliunea noastră de rezistență anti-comunistă ne problematizau cumva corect, ca reacție de respingere a cenzurii, minciunii și urii, dar nu ne ofereau soluții. Aici simțeam soluționarea și împlinirea unor răspunsuri ce le căutam de mult.

sf. moasteAm început să mă rog. Rugăciuni simple, specifice celui mai necunoscător și simplu credincios: Doamne, ai grijă de mine, de familia mea! Doamne, ajută-i pe ai mei să reușească în afacerea cutare! Doamne, ajută-mă să îi bucur pe părinții mei și să intru la facultate! Doamne, dă-mi înțelepciune să pot învăța ușor! Și altele ca acestea… La un moment dat mă plictisisem cumva de aceste rugăciuni și am simțit nevoia să mă rog altfel. Simțeam și începeam să înțeleg, cu ajutorul neîndoielnic al Sf. Parascheva, că Dumnezeu nu este doar un Împărat atotputernic Care ne pedepsește sau ne împlinește dorințele rugăciunilor noastre, nu este un Inventator rece al omenirii, Căruia îi datorăm supunere și plecăciune… Nu, pentru mine Dumnezeu începea să fie ceva dulce, cald, un Părinte iubitor și chiar Iubirea Însăși. Și mai mult decât atât, simțeam că Îl iubesc și face parte din ființa mea. Ceva mă oprea să mai gândesc eu însămi, separat de El. Și am început să mă rog cu umilință, altfel: Doamne, ajută-mă să Te iubesc pe Tine! Doamne, ajută-mă să înțeleg ce vrei Tu de la mine să fac în viață! Doamne, ajută-mă să fac voia Ta! Doamne, ajută-mă să fac doar voia Ta!

pelerinaj iasiCu aceste noi rugăciuni, pe care cineva nevăzut mi le descoperea înlăuntrul meu, înaintam cu pași parcă mai ușori spre racla Sf. Parascheva. Și chiar dacă eram de atâtea ore în picioare, îmi doream ca acel rând să nu se mai termine niciodată. Era ca într-un basm frumos, ce ne odihnea sufletul, cu singură diferența că basmul de data aceasta era realitatea. O sfântă, ca o Împărăteasă atot-stăpânitoare prin Harul lui Dumnezeu, ne aștepta, la capătul rândului, într-un baldachin împodobit cu flori ce miroseau a Rai. Povestea aceea a Raiului voiam să nu mai aibă sfârșit. Și eu, și prietena mea eram fericite. Dar această pregustare a fericirii veșnice avea un preț, pe care Dumnezeu începea să mi-l reveleze. Scopul vieții era fără doar și poate fericirea veșnică, mântuirea, dar mijlocul prin care atingem acest scop nu îl descoperisem încă. De fapt aceasta ne și lipsea, modul în care să ne împlinim rostul. Aveam însă să îl descopăr.

Cu puțin timp înainte de a ajunge, în sfârșit, la racla Sfintei, o altă rugăciune a început să țâșnească din sufletul meu: „Doamne, sunt copleșită de Iubirea Ta, dacă Tu mă iubești așa, spune-mi care este cel mai plăcut lucru pe care îl pot face eu pentru Tine? Arată-mi care este cea mai mare jertfă pe care Ți-o poate aduce Ție un om, creatura Ta cea neputincioasă! Doamne, ajută-mă să mă jertfesc Ție!”. Acestea erau rugăciuni cu totul și cu totul inedite pentru mine. Începeam să înțeleg că Jertfa este mijlocul prin care ajungem la împlinirea scopului final, rostului nostru existențial. Și nu era nici pe departe un dramatism, o exacerbare a suferinței, eu simțeam multă iubire. Iar când iubești cu adevărat, sacrifici totul pentru iubire, pentru că focul iubirii este întreținut cu jăratecul jertfei.

maica FotiniAm ajuns la raclă. O stare nemaiîntâlnită mă cuprindea din toate părțile, în care lumea înconjurătoare dispărea și se deschidea una lăuntrică. Nu mai auzeam nimic în jurul meu, orice zgomot dispăruse și toata ființa tăcea. Nu știam ce este Harul lui Dumnezeu, dar atunci am simțit Harul ca o învăluire a întregii mele ființe. Cu mișcări mecanice m-am închinat și am pus mâna mea pe mâna Sfintei. Și, o, minune! Sfânta a mișcat mâna în mâna mea. Și era o mâna așa de caldă, chiar dacă afară era frig și noapte. Nu mai simțeam pământul de sub mine, ci doar un har nespus de dulce, când am auzit înlăuntrul meu o voce ce mi-a răsunat ca un ecou în urechi și în suflet: „Intră în mănăstire!”.

Eram pur și simplu în stare de șoc și cu greu am revenit în realitatea concretă, depărtându-mă de racla sfintei. Sfânta Parascheva îmi răspunsese, și nu oricum, ci printr-o minune. Acea voce nu am putut s-o uit niciodată, până când am intrat în mănăstire. Minunat era și faptul că eu nu intrasem până atunci niciodată în vreo mănăstire. Știam de existența vieții monastice din punct de vedere cultural, citisem, văzusem albume foto, dar niciodată nu vizitasem o mănăstire până atunci. Acel cuvânt era pentru mine cu totul șocant și l-am ținut mult timp în taină, fiindu-mi cumva rușine să îl mărturisesc altora.

Aveam însă să înțeleg în timp și mai târziu… ce este mănăstirea. Dar Sfânta Parascheva îmi răspunsese de atunci, pe când nu eram încă pregătită să înțeleg: A fi călugăr este cea mai mare jertfă pe care omul o poate oferi lui Dumnezeu.

Sursa: Revista Ortodoxă ATITUDINI

Articole &Știri

Comments are closed.

Înapoi