Imagini de la Hramul Sf. Pantelimon la mănăstirea Paltin

La Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, sub razele luminoase ale soarelui văratic, de ziua „celui preamilostiv”, cum se traduce din limba greacă numele Sfântului Mare Mc. Pantelimon, mila lui Dumnezeu a încălzit inimile tuturor credincioșilor veniți să se bucure de părtășia harului Duhului Sfânt la prăznuirea hramului mănăstirii Părintelui Justin.

Slujba arhierească a Sfintei Liturghii săvârșită în prezența Î.P.S Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei care a ținut și cuvântul de învățătură, a adunat la rugăciune un sobor de 30 de preoți, diaconi, monahi, monahii și sute de credincioși sosiți la Paltin din toate colțurile țării. Bucuria hramului a fost întregită de agapa frățească oferită cu dragoste tuturor participanților.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

m-rea paltinIubiți frați preoți, părinte exarh, maică stareță, cuvioase maici și surori, iubiți părinți, dragi  copii, dreptmăritori creștini, am ascultat cuvântul Domnului îndreptat către toți oamenii: ,,Să vă iubiți unii pe alții, precum Eu v-am iubit pe voi. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că mai înainte, M-au urât pe Mineˮ. Cinstim astăzi cu mila Domnului pe Sf. M. Mc. Pantelimon, doctorul cel fără de arginți, mucenicul Domnului Hristos, mărturisitorul dreptei credințe, tămăduitorul în numele Domnului pentru boli trupești și sufletești. Îl prăznuim astăzi pe sfântul lui Dumnezeu care ne împlinește rugăciunile suferințelor acestei lumi, le duce la tronul Presfintei Treimi ca Domnul Dumnezeu, după voința Sa și după binele nostru să tămăduiască boala sufletească și trupească. A pătimit pentru Domnul Hristos, a ales între a trăi fără Hristos și a muri, de fapt, a viețui în veșnicie cu Domnul Hristos. A ales cea de a doua cale, singura adevărată care îl duce pe om spre Împărăția lui Dumnezeu. Cinstirea Sf. Mc. Pantelimon precum cinstirea fiecărui sfânt mucenic al lui Dumnezeu se arată în primul rând prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prin care mulțumim lui Dumnezeu că a oferit lumii un dar atât de mare, precum Sf. Mc. Pantelimon. Îl cinstim prin cântări duhovnicești, îl cinstim prin citirea și rostirea vieții sale pentru a pătrunde în ungherele cât mai adânci a trecerii sale pe acest pământ. Împreună cu aceste vorbe de cinstire, cinstim pe sfinții lui Dumnezeu în măsura în care încercăm să urmăm lor. ,,Fiți următori mieˮ, spune Sf. Ap. Pavel, ,,precum sunt eu următor lui Hristosˮ. Și a fi următor vieții unui sfânt mucenic este calea muceniciei, calea jertfei pentru Domnul Hristos. Această dorință au avut-o bunii noștri creștini dintotdeauna și anume să se înscrie în ceata mucenicilor Domnului Hristos.

În cartea minunată numită Pateric, aflăm întrebarea unui ucenic către părintele său duhovnicesc. Spune ucenicul: ,,Vreau, părinte, să sufăr mucenicie pentru Dumnezeu!ˮ. Iar părintele său duhovnicesc îi răspunde: ,,Dacă la vreme de nevoie, cineva rabdă pe fratele său, aceasta este asemenea cuptorului celor trei tineriˮ. Ce ne arată acest dumnezeiesc părinte? Că acela care îl rabdă pe fratele său, acela se înscrie în rândul mucenicilor Domnului Hristos, aflându-se împreună cu cei trei tineri ai Vechiului Testament în cuptorul muceniciei. Și cum se arată această răbdare a fratelui nostru? Cu adevărat mucenicie este, ca omul să-l rabde pe fratele său, să-i rabde neputințele, ura, să-i rabde toate cele care sunt îndreptate asupra lui. Din experiența fiecăruia, atât în viața de familie, la locul de muncă, precum și în viața de mănăstire, aflăm această cale a muceniciei în raport cu fratele sau sora de lângă noi, pentru că în fratele sau sora noastră sunt raiul sau iadul nostru. E marele nostru examen: cum gestionăm relația cu fratele nostru, cu cel de lângă noi sau cu cel de departe de noi? Aceasta include multă răbdare, multă jertfă, mult sacrificiu, adică mucenicia de care amintește părintele din Pateric. Cum se arată în modul concret al vieții, relația bine gestionată cu fratele sau sora noastră? Un părinte al Filocaliei, Sf. Calist, spune într-una din scrierile sale că trei sunt căile prin care omul îl rabdă pe aproapele său și mucenic se numește. Prima cale este a nu vedea păcatul în viața fratelui de lângă noi. A doua cale, spune Sf. Calist, a răbda necazurile care vin asupra noastră din partea fratelui de lângă noi sau de departe. Și cea de-a treia cale amintită de Sf. Calist este cea mai grea de fapt, și anume, aceea, de a te ruga și a ierta pe dușmanul tău. Acestea trei sunt căile muceniciei din vremea lipsită de persecuție sângeroasă în viața Bisericii și în viața lumii. Și aceste trei căi, le duce și le poartă și le parcurge atât creștinul din viața de familie, cât și creștinul din viața de mănăstire. Mucenicie este a te lupta să nu vezi răutatea din viața fratelui tău, căci de obicei, noi ce vedem? Păcatul din viața lui, necredința din viața lui, răutatea din viața lui, în timp ce pe noi ne vedem oameni buni, curați, credincioși. A nu vedea răutatea din viața fratelui tău înseamnă a avea inimă de copil, a avea minte curată. Dar prin aceasta, ce daruri sfinte primește omul! Se amintește tot în Pateric despre un părinte al pustiei care a fost trimis de Dumnezeu în cetate să vadă pe cineva care este mai adânc în cele ale credinței despre sine. Și a mers în casa aceluia, a stat de vorbă cu el, l-a rugat să-i spună cele ale vieții lui duhovnicești și acesta i-a spus: ,,Părinte, sunt așa cum mă vezi. Încerc și eu să fiu om curat, merg la biserică, postesc, dau și eu milostenie, aceasta este viața meaˮ. Și părintele acela era nedumerit: ,,Ce viață are omul acesta, oare mi-o ascunde mie? Cum poate el să fie mai sus decât pustnicii care se dedică întru totul lui Dumnezeu?!ˮ. S-au așezat la rugăciune, au mâncat ceva și s-au îndreptat spre odihnă. L-a găzduit pe călugăr în acea noapte. Spre seară, începe o mare gălăgie. Vis-à-vis de casa acelui cetățean, a acelui creștin era o casă de tâlhari cu muzică multă, cu vorbe urâte, cu fapte necuviincioase și îl întreabă părintele: ,,Cum poți dumneata să te rogi și să stai aici lângă cei care sunt peste drum de tine, când vezi toată răutatea, păcatul, desfrânarea și fărădelegea lor?ˮ. Și îi spune acela: ,,Părinte, nici nu iau seama la ei și zic, așa, în mintea mea către Dumnezeu că ei se vor mântui și eu îmi voi pierde sufletulˮ. Și când a auzit părintele bunătatea acelui creștin, incapacitatea lui de a vedea răul și păcatul în viața aproapelui, și-a dat seama seama că aceasta este starea pe care el, în adâncul pustiei, nu a atins-o. A nu vedea răutatea și păcatul din viața fratelui, este o strădanie care mucenicie se numește. A doua cale: a răbda cele care vin asupra noastră. Iarăși, cale aprigă și sângeroasă de mucenicie și de jertfă. Desigur, suntem departe de ceea ce au trăit părinții de altădată, deși și în popor și în sihăstrii mănăstirești se mai află încă oameni bineplăcuți lui Dumnezeu care au ajuns la această stare de jertfă de a răbda cu mulțumire necazurile care vin asupra lor. Aceasta este calea pe care Dumnezeu o răsplătește cel mai mult.

Și fac din nou recurs la cartea numită Pateric, care poate e chiar cea mai importantă carte după Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură. Și ce găsim noi aici? Găsim un cuvânt al unui dumnezeiesc părinte bătrân care îi îndeamnă pe ucenicii săi, nu numai să rabde necazurile care vin asupra lor, ci să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru cele trimise asupra lor, pentru că multă binefacere în această lume și bineînțeles în veșnicie, primește acel om. Și iată cum îi sfătuiește pe ucenicii săi, un părinte din Pateric. ,,Dacă cineva își amintește de cel care l-a supărat sau l-a necinstit sau l-a vorbit de rău sau l-a bârfit, este dator să-și amintească de acesta ca pe un trimis al lui Hristos în viața lui, ca pe un vindecător și binefăcător. Fier înroșit al lui Hristos este cel care te necinstește și te vorbește de rău pentru că te scapă de cel mai mare păcat: slava cea deșartă. Medicament curățitor al lui Iisus este cel care ți-aduce pagubă pentru că te scapă de lăcomie. Eu, spune bătrânul, nu-i osândesc pe cei care mă învinovățesc, ci îi numesc binefăcătorii mei și nu mă lepăd de doctorul sufletelor care îmi dă medicamentul necinstirii pentru sufletul meu cel iubitor de slavă deșartă. Aceasta este cea de-a doua cale mucenicească din viața creștinului, să tindă spre a nu se răzbuna în raport cu cel care îi face rău și dacă are putere să urce și mai sus, să-l numească făcătorul său de bine, doctorul pe care îl trimite Dumnezeu, să-l tămăduiască de cel mai mare păcat aflat atât de mult în noi, mândria, slava cea deșartă.

Cea de-a treia cale de care amintește Sf. Calist, cale mucenicească, este a ierta și a te ruga pentru dușmanul tău. De fapt, este calea pe care Sfinții Părinți o spun ca fiind cea mai sigură care te duce spre Dumnezeu. Dacă vrei să afli: „Sunt creștin? Sunt pe cale? Sunt al lui Dumnezeu?”. Măsoară ceea ce se întâmplă în inima ta. Dacă ierți și te rogi pentru dușmanul tău înseamnă că ești pe cale, dacă nu, roagă-te lui Dumnezeu să te ajute și pe tine într-o bună zi pe cale. E lucrul cel mai greu și în viața de mănăstire și în viața de lume. Și pentru că ne cunoaște Dumnezeu neputințele în această privință, ne trimite oameni care să se aplece asupra slăbiciunii noastre și să ne spună cum putem și noi tinde cu toate slăbiciunile din noi spre această mare taină a relației celei adevărate de iertare și binecuvântare în raport cu dușmanii noștri.

Spune părintele Zaharia, ucenicul Sf. Sofronie, ca atunci când cineva te lovește, încearcă în primul rând să nu ripostezi. Și dacă nu ai ripostat și nu i-ai plătit cu aceeași monedă, ești deja pe prima treaptă din cele patru căi ale lui Dumnezeu. Iar dacă ai reușit să nu ripostezi, poate încerci să urci pe cea de-a doua treaptă, să te rogi pentru acela. Chiar dacă nu-l iubești, chiar dacă nu îl ai la inimă, roagă-te lui Dumnezeu pentru el. Și dacă nu ai ripostat și dacă te-ai rugat pentru el, poate tinzi spre cea de-a treia treaptă: să ai compătimire pentru el, să-ți fie milă de el că se află în mâna vrăjmașului celui diavolesc și nu el te dușmănește pe tine, ci puterea întunericului din el. Și având milă de el, neripostând, rugându-te pentru el, având compasiune pentru el, spune părintele, vei primi dar de la Dumnezeu să pășești și pe cea de-a patra treaptă care înseamnă iubirea și iertarea vrăjmașilor. Aceasta este lumea noastră obișnuită. Sfântul pe care îl prăznuim anul acesta, Sfântul Simeon Noul Teolog, spune că cele patru trepte, inclusiv ultima constituie doar începutul pentru creștinul desăvârșit. El vorbește despre pecetea lui Hristos, pe care creștinul se cuvine să o aibă în inima sa, pecete cu patru colți. Și prima parte a peceții, spune Sfântul, este ultima amintită de părintele Zaharia: să iubești și să te rogi pentru vrăjmașii tăi. Cea de-a doua treaptă este să socotești păcatele lui ca fiind săvârșite de tine însuți, să-ți asumi păcatele celuilalt făcute de el ca și cum ar fi fost făcute de tine. Apoi, a treia treaptă, să-ți dai viața pentru dușmanul tău. Să fii gata să mori tu ca să trăiască el. Și avem multe mărturii în istorie, istoria îndepărtată sau mai recentă în legătură cu aceste căi. Și cea de-a patra despre care zice, este aproape imposibil de acceptat, și anume: să fii gata să-ți pierzi și sufletul în veșnicie doar ca fratele tău să se mântuiască. De fapt, este cuvântul Sf. Ap. Pavel care spune: ,,Aș dori să fiu eu anatemaˮ, adică să mă pierd, să fiu pierdut, ,,doar neamul meu să se mântuiascăˮ.

De aceea, iubiți credincioși, cinstindu-l astăzi pe Sf. Mc. Pantelimon, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască ceva putere de mucenicie în viața noastră, mucenicie în a nu vedea păcatul din viața fratelui, mucenicie în a răbda necazurile care vin din partea lui, mucenicie în a încerca să-l iertăm și să ne rugăm pentru viața lui. Să ne aibă Dumnezeu în mila iubirii Sale! Amin.

 

 

Știri &Video

Comments are closed.

Înapoi