„PĂRINTE JUSTIN, PENTRU MINE, SUNTEȚI VIU!” „AȘA, SĂ CREZI TOTDEAUNA!”

„PĂRINTE JUSTIN, PENTRU MINE, SUNTEȚI VIU!”

„AȘA, SĂ CREZI TOTDEAUNA!”

Mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dăruit bucuria de a-l cunoaște pe Părintele Justin și de a fi viețuitoare în mănăstirea de maici ctitorită de sfinția sa.

În primăvara anului 2010, obștea noastră împreună cu mii de credincioși eram foarte îndurerați de îmbolnăvirea Părintelui Justin care fusese nevoit să accepte internarea în spital, în orașul Cluj. Fiecare dintre noi se ruga cu stăruință Domnului pentru însănătoșirea Părintelui. În bisericuța noastră, în fiecare zi, se citea Paraclisul al doilea al Maicii Domnului, după slujba Pavecerniței.

S-a întâmplat că a îngăduit Dumnezeu să-l visez pe Părintele așezat în biserică, într-un sicriu, înconjurat de maici și călugări, exact cum avea să se întâmple peste trei ani. Toți, în jurul sfinției sale plângeau că aveau să se despartă de Părintele, iar sfinția sa arăta foarte bucuros că se întâlnea cu Domnul Iisus Hristos, Cel dorit al său. Venise și rândul meu să-mi iau rămas bun de la Părintele, dar nu puteam plânge. M-am apropiat de sicriu, i-am sărutat mâna și i-am zis: „Părinte Justin, pentru mine, sunteți viu!”. În acel moment, Părintele mi-a strâns puternic mâna și m-am trezit din vis. Totul s-a petrecut atât de viu, de parcă ar fi fost realitate.

Mare bucurie a fost când Părintele Justin a fost externat și a revenit la mănăstire, rămânând de data aceasta la noi, la maici, în ultimii trei ani de viață până a trecut la Domnul, în 16 iunie 2013.

Părintele și-a revenit treptat în mod miraculos și a început din nou să primească oameni, să asculte durerile și bucuriile oamenilor. Bineînțeles că m-am grăbit și eu să intru la sfinția sa să-i povestesc ce am visat. Părintele era foarte senin, luminat și foarte bucuros. În momentul în care i-am spus cuvintele din vis, de data aceasta față către față, m-a strâns puternic de mână cu multă dragoste, m-a binecuvântat și mi-a zis: „Așa să crezi totdeauna!”. Am fost copleșită de o bucurie de nedescris.

De atunci, acestea au rămas vii în mintea mea. Nu-l pot uita pe Părintele nostru Justin și am încredințarea deplină că și în clipa de față este aici lângă mine, lângă noi, că ne vede și ne ascultă. Părintele ne-a învățat cu cuvântul, dar mai ales cu însăși viețuirea sa, cu exemplul său personal și smerit tot ceea ce e de folos fiecăruia dintre noi ca să înainteze duhovnicește. Mă bucur că am cunoscut un sfânt în viață și am credința că este viu și că ne ocrotește cu rugăciunile sale ori de câte ori îl chemăm în ajutor.

(Monahia Ecaterina)

Material preluat din Revista Atitudini Nr. 58

Știri

Comments are closed.

Înapoi