Cum ne-a arătat Sf. M. Mc. Dimitrie trupul său izvor de mir. O minune recentă

Despre puterea Harului mucenicilor

mucenicul

 

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! Și mult iubește Domnul pe sfinții care pentru El și-au jertfit viața, sfințind-o și aducându-se pe ei înșiși și înseși trupurile lor prinos și jertfă de laudă. Sfinții sunt cei mai puternici oameni de pe pământ, ca unii ce i-au întrecut până și pe cei mai renumiți împărați și mari binefăcători ai omenirii, pentru că dacă aceștia vremelnic, pentru o perioadă scurtă de timp, pot ajuta poporul cel aflat în nevoi, acesta, sfântul, ajută nu doar în timpul vieții sale pământești, ci în tot veacul și întotdeauna sfinții sunt grabnici ajutători în nevoi celor ce cu credință aleargă la mijlocirea lor. Am putea spune, că „meseria” de sfânt este cea mai nobilă lucrare de pe pământ.

Mult timp m-am întrebat de ce Biserica a socotit pe mucenici mai mari întru slavă decât pe cuvioși, pentru că mie mi se părea că sfinții cuvioși au o nevoință mai înaltă, ca unii ce își supun de bunăvoie trupul spre osteneli mucenicești, mortificându-și patimile cu multă trudă. Teoretic știam eu cum stau lucrurile: după cuvântul Domnului care zice Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (In. 15:13), așa și mucenicii, care și-au vărsat sângele pentru dragostea Mântuitorului, sunt socotiți ca fiind mai cinstiți între sfinți. Dar, concret, avea să îmi arate măreția harului mucenicilor și să îmi explice aceasta Sf. Mare Mucenic Dimitrie.

Era în vara anului 2015 și mă aflam, împreună cu alte câteva maici din obștea mănăstirii noastre, într-un pelerinaj în Grecia, să ne închinăm sfinților, mult îndrăgiți de noi, iar eu mai cu seamă aveam nevoie de rugăciunile sfinților, ca una ce eram programată în toamnă pentru o intervenție chirurgicală pe coloană cervicală. Ardeam de nerăbdare să mă închin Sf. Nectarie de Eghina, să mă tămăduiască și să nu mai fie nevoie de operație. Credeam cu toată ființa mea că sfinții mă pot vindeca, dacă și Dumnezeu binevoiește, bineînțeles, pentru că uneori ne îngăduie boli trupești pentru folosul nostru sufletesc.

tesalonicSpre bucuria mea, trecem și prin Tessalonic, cetatea marelui Păstor și dascăl al rugăciunii lui Iisus, Sf. Grigorie Palama, unul dintre sfinții dragi mie, pe care îl citeam adesea cu nesaț, dorind să învăț și eu lucrarea rugăciunii lăuntrice, care se zice cu mintea în inimă, fiind de altfel și una dintre lucrările de căpătâi ale oricărui monah. M-am închinat cu multă emoție la moaștele Sf. Grigorie, rugându-l să mă învețe și pe mine meșteșugul rugăciunii inimii, spre luminarea și desăvârșirea sufletului. Am simțit binecuvântarea și rugăciunea sfântului cu noi, pentru care am mulțumit și ne pregăteam să mergem spre Atena, aproape de Eghina, casa Sf. Nectarie. Însă maica noastră ghid ne amintește că nu putem părăsi Tesalonicul fără să ne închinăm ocrotitorului cetății, Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Eu am fost puțin contrariată, deoarece era destul de târziu și drumul până la Atena era lung, mă gândeam să ajungem mai repede și în siguranță la o oră rezonabilă și cugetam în sinea mea: Dacă m-am închinat marelui isihast și teolog, Sf. Grigorie Palama, ce rost mai are să ne închinăm acum și la un mucenic, care nu a oferit atâtea învățături Bisericii și nu a ajuns la măsuri așa de înalte precum isihaștii, care și-au unit mintea cu inima în rugăciunea neîncetată? Cugetam, bineînțeles, strâmb, dar în același timp nici nu doream să petrec în multă zarvă, risipindu-ne mai mult mintea prin agitația unui oraș plin de pelerini și catedrala destul de aglomerată. Dar m-am supus dorinței celorlalți și ne-am dus să ne închinăm, chipurile, repede la moaștele Sf. Dimitrie.

De cum am intrat în curtea catedralei, mirosea de afară atât de puternic a mir, o mireasmă cu totul nepământească, încât te îmbătai parcă de acel miros. Aflu de la maici ca acea mireasmă este de la mirul izvorât din trupul Sf. Dimitrie. În sinea mea, m-am îndoit puțin, gândindu-mă că este miros de tămâie și nu poate mirosi sfântul până afară. Apoi mai și aflasem părerile unor așa-ziși teologi care contestau existența mirului, spunând că de fapt preoții ung moaștele Sf. Dimitrie cu mir comercial. Nu știam ce să cred, nici nu mă interesa pe mine prea mult acest aspect al minunilor și senzaționalului, axându-mă mai mult pe lucrarea lăuntrică, silindu-mă să evit arătările minunilor care uneori pot fi și înșelătoare. Doream doar să ne închinăm mai repede și să putem pleca. Dar, din iconomia lui Dumnezeu, marele între sfinți, Dimitrie, ne pregătise o surpriză, spre smerirea mea, cu siguranță, care am îndrăznit să minimalizez harul sfințeniei sale.

marele mucenicCând am ajuns în fața raclei impunătoare a Sfântului, zugrăvit pe toți pereții nobilului baldachin, cu chipul învăluit într-o prestanță covârșitoare, ce copleșea în măreție până și pe cei mai puternici împărați, am amuțit de uimire. Ne-am închinat pe partea din spate a raclei, să nu încurcăm trecerea și pelerinii mai grăbiți din fața raclei. Ne-am așezat în genunchi dar eu nu mă mai puteam ridica de jos, nici cu trupul, nici cu sufletul. Atâta har și dulceață îmi inundau tot trupul și ființa mea, încât nici nu eram în stare să mă ridic de acolo și nu pricepeam ce se petrece cu mine. Nu era nici un merit al meu, doar eu venisem cârtind la sfântul, era numai Harul Sfântului care voia să mă învețe ceva. Am început să plâng de bucurie și mă rugam ca acea stare să nu se mai termine niciodată și, mai ales, să nu mai plecăm de lângă moaștele îndumnezeitele ale acestui preaputernic sfânt. Eu, care mai înainte eram îngrijorată în privința timpului și nici nu voiam să mai intru la racla sa, acum nu mă mai puteam desprinde de lângă racla sa. Simțeam atâta dragoste pentru Domnul și pentru toată făptura, încât și dacă m-ar fi lovit cineva, nu cred că aș fi simțit ceva, dragostea Sa mistuia tot trupul meu, în toată nevrednicia mea. În acel moment am simțit cum Domnul vrea să îmi explice Harul mucenicilor. Pentru răbdarea și dragostea lor către Domnul, mucenicii primesc un asemenea Har, încât ard ca un rug aprins și nemistuit de dragoste, prin Harul Său iar acel Har strălucește înlăuntrul sfinților cu o putere mai mare decât orice posibilă durere trupească. Astfel mucenicii puteau ușor răbda chinurile și torturile prigonitorilor nemitarnici, prin simțirea în trup a Harului dumnezeiesc. Dar aceasta nu era tot, minunea de acum urma să se petreacă.

Eu, de bucuria acelui Har, am început să cer necontenit de la Domnul să mă învrednicească și pe mine de Harul muceniciei și să-i pot jertfi și eu viața mea precum acest mărit mucenic. Știam că cer un lucru prea mare de care eram cu totul nevrednică, dar în acel moment nu puteam să cer altceva, învăluită ca într-o uimire de neînțeles. Mi-am amintit de boala și operația mea, dar nu mă mai puteam ruga să mă vindece și, neștiind ce zic, mă rugam să mă întărească să rabd cât mai multe dureri pentru El. Maicile erau deja agitate că ora era târzie, iar eu nu mă puteam desprinde de racla sa. Trecuse deja o oră de când eram acolo și o rog pe maica ghid să ceară și pentru noi puțin mir ca să putem pleca. Maica îmi spune însă că doar părintele stareț poate să ne dea din mirul izvorât din trupul sfântului, iar în acel moment starețul se afla într-o sinaxă importantă, la care participau și episcopii locului, astfel că maica sugera că ar fi mai bine să plecăm să nu întârziem. Eu, când am auzit că putem primi mir chiar din trupul său, m-am prins și mai strâns de racla sa și nu voiam cu niciun chip să plec de acolo până nu iese părintele stareț din sinaxă să luăm și noi mir. Dar a mai trecut aproape o oră și starețul tot nu venea și deja simțeam că forțam prea mult răbdarea maicilor, dar care se rugau și ele cu bucurie la sfântul, când simțim deodată o mireasmă mult mai puternică. Ridic capul de jos și priveam înmărmurită racla de sticlă. Sticla, în care era așezat capul sfântului într-o raclă de argint, se înfierbântase și era plină toată de aburi și broboane, ca la un duș fierbinte, încât nu se mai vedea aproape nimic prin raclă. Și, o, minune, printre crăpăturile sticlei, începu să se prelingă ușor din mirul sfântului, care izvora chiar în acel moment, în fața noastră. Nu puteam să cred ce văd și am luat repede niște șervețele să ștergem mirul, din care sfântul, în marea sa milă și dragoste, se milostivise să ne împartă și nouă, nevrednicelor.

Au început să vină mai mulți oameni să vadă minunea și, în sfârșit, însuși starețul cu episcopii au ieșit să se închine și să adune mirul care curgea din abundență. Am mulțumit sfântului pentru dragostea sa și ne-am desprins cu greu de acolo, nu înainte ca părintele stareț să ne ofere și sfinția sa mai multe bucăți de vată îmbibate în mirul cel sfințit.

Așadar, Sf. Dimitrie a voit să ne binecuvinteze cu harul sfântului său mir, de a cărui minune ne-a încredințat că există cu adevărat și mare păcat au cei ce contestă minunea izvorârii mirului din trupul slăvitului mucenic. Această minune pentru mine a fost providențială, deoarece m-a întărit mult în lungul șir de suferințe pricinuite de operația pe coloana cervicală, perioadă în care mi-am amintit neîncetat de cererea mea în rugăciunea către Sf. Dimitrie de a mă face părtașă suferințelor lui și de a pătimi boli și suferințe pentru El, Mirul cel dumnezeiesc. Cu rugăciunile Sf. Mucenic Dimitrie, operația a decurs cu succes și am reușit să mă recuperez aproape complet în cele din urmă.

 

„Partea mea, Sfinte Mucenice Dimitrie și dumnezeiască mărire te fă, că eu sunt oaie din staulul dragostei tale. Pentru aceasta primește cântarea mea, purtătorule de cunună, prin care laud astăzi harul mirului tău” (Fragment din Canonul Paraclis al Sf. Dimitrie).

(a consemnat m. Fotini)

Articole &Știri

Comments are closed.

Înapoi