Filantropie

Cuvânt al Părintelui Justin Pârvu pentru lucrarea misionar filantropică a Mănăstirii de maici – Paltin Petru-Vodă[1]

Zemanta Related Posts ThumbnailAcest azil este important pentru faptul că aici este toată esenţa şi nevoinţa frăţiilor voastre. Şi aici va fi şi acoperământul acestui mare ierarh Spiridon împreună cu frăţiile voastre, în vremurile grele care vor veni.

Acest centru să fie un scut de apărare pentru bolnavii aceştia care se adăpostesc aici din mila lui Dumnezeu şi a frăţiilor voastre. Este importantă această lucrare şi pentru faptul că aici vor zăcea oameni îndureraţi cu suferinţe care aşteaptă de la frăţiile voastre milă. Unui bolnav să-i aducem orice, bunătăţi care să-l satisfacă, tratament şi medicamente. Dar acest tratament dacă nu este completat cu picătura de inimă, este zadarnic. Un bolnav nu se îngrijeşte dup[ un program rece. Un bolnav se îngrijeşte din inimă, dintr-o inimă apropiată de a lui. Vedeţi şi copiii aceştia care sunt pe aici, pe la noi, cât de mult doresc să vadă bucurie, să vadă faţă senină şi dragoste şi apropiere de ei. Poate că acasă la ei ar fi avut lucruri mai mult sau mai puţin hrănitoare, dar ei au nevoie de durerea şi de compasiunea noastră faţă de ei.
Şi pe lângă ei ne stabilim şi noi un viitor în societatea asta nebună care vine acum, că numai Dumnezeu ştie ce va mai da peste noi. De aceea, pe lângă multe alte lucruri, vă recomand să fiţi atente cu această lucrare misionară. E munca frăţiilor voastre, e munca credincioşilor noştri…
Ţara aceasta este, în sfârşit, o mână de ortodocşi, mânată din toate părţile de valurile acestea ale mâniei satanei. Dar cu cât suntem mai încercaţi, cu atât suntem mai iubiţi de Dumnezeu.
Care a fost viaţa Mântuitorului pe pământ? Naşterea, chinurile, crucea, moartea şi Învierea. Cei care Îl urmează pe Mântuitorul au parte de aceste încercări grele, de aceste ispite şi necazuri. Sfinţii sunt apărătorii şi avocaţii noştri înaintea lui Dumnezeu. Domnitorii noştri au avut tare mare grijă să fie împodobită ţara aceasta cu cât mai mulţi sfinţi. Dar de ce oare? Pentru că iată, forţa rugăciunii este aceea cu care trebuie să lupte pe corabia acestei vieţi, nevoitorul. Biserica lui Hristos a fost luptătoare. Iată, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan de la Suceava, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, şi toţi, în sfârşit, Sfântul Dimitrie Basarabov, au căutat să aibă acest frumos ţel de a lupta împotriva întunericului, împotriva răului. Iată cum Sfântul Nicolae, de pildă, s-a apărat puternic de erezia arienilor. Ştiţi prea bine că i-a dat o palmă lui Arie. Dumnezeu l-a iubit totuşi. De multe ori e nevoie şi de ceartă.
Sfântul Spiridon, cu blândeţea, cu bunătatea lui, a dovedit existenţa Sfintei Treimi cu cărămida, aşa după cum îl vedem în pictura noastră: focul se ridică în sus, pământul rămâne în mâna lui şi apa curge în pământ. Trupul nostru ne ţine prin apă, prin Sfântul Botez. A dovedit deci existenţa Sfintei Treimi şi asta prin credinţă puternică.
Noi avem, desigur, aici, între noi, mulţi bolnavi, mulţi neputincioşi, mulţi suferinzi. Apoi şi noi, care slujim aceşti bolnavi, avem prilejuri frumoase de a ne jertfi pentru aproapele. La rândul lor şi bolnavii au şi ei nişte obligaţii, au şi ei nişte datorii. Dacă sunt aici, în căminul acesta din mănăstire, atunci trebuie să ştie că au şi ei nişte îndatoriri. Nu pot lucra cu trupul, dar pot lucra cu duhul. De aceea şi lor li se cuvine a se ruga tot mai mult, pentru că ce zice aici, în rugăciunea asta a şasea: „Gura lor o umple de lauda Ta”. Deci, dacă stai în pat, dacă stai în scaun, dacă stai în picioare, gura Îl poate lăuda pe Domnul. Nu să se gândească la alte năzdrăvănii, să se ducă la alte gânduri urâte, care să îl îndepărteze de Domnul.
„Mâinile lor le întinde spre lucrarea poruncilor Tale”. Deci mâna aceasta este şi ea un instrument pe care ni l-a dat Dumnezeu să-l folosim spre bine. Să faci ceva cu ea. Să împleteşti, să dai cu o mătură, să cureţi un cartof, să pui o cană de apă acolo, într-un vas, stă la dispoziţia multora dintre cei bolnavi. Dar de cele mai multe ori nu e dragoste, pentru că inima e tot strâmbă, măcar că şi trupul e neputincios. Că de aceea am şi ajuns în aceste suferinţe şi în necazuri. „Picioarele lor, spre vestirea Evangheliei Tale”. Apăi cum vestim noi pe Domnul? Să citeşti acolo o rugăciune, să citeşti viaţa unui sfânt, să iei o carte, sunt atâtea care ne stau la dispoziţie ca să putem forma rezistenţa noastră şi trupească şi sufletească.
De aceea, rugaţi-vă şi dumneavoastră, ca prin rugăciunile dumneavoastră să putem şi noi să vă ajutăm cât mai bine, cât mai sănătos şi să ne putem apropia de viaţa acestor sfinţi, a Sfântului Ierarh Spiridon, care este patronul acestei bolniţe.
De aceea să luăm şi noi modelul sfinţilor. Ori de câte ori vă culcaţi, faceţi o cruce pe pernă, ori de câte ori vă sculaţi faceţi o cruce şi o închinăciune, după puterea fiecăruia. Să ne rugăm: „Sfinte Ierarhe Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Vă urez să aveţi linişte, pace sufletească, căci pacea aceasta pe care o cerem noi în rugăciunile noastre contribuie şi la sporirea sănătăţii dumneavoastră. Formează unitatea noastră. Aici e şcoala, aici e căminul de copii, aici e spitalul. Nu e foarte greu să fie unitate. Suntem toţi una în Hristos Domnul nostru Iisus Hristos ca să putem dovedi că şi aici suntem cei care ne-am dezbrăcat de lume şi că într-adevăr nu trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.
Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să ne hărăzească zile mai bune pentru viitor.


[1] Cuvânt rostit la sfinţirea azilului Sf. Spiridon, m-rea Paltin Petru-Vodă