7 ani de la adormirea Părintelui Justin! Slujba de parastas va avea loc pe 13 iunie la mănăstirea Petru-Vodă, respectiv 16 iunie la mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Pomenirea Părintelui Justin de 7 ani va fi oficiată anul acesta sâmbătă, în data de 13 iunie, la Mănăstirea Petru-Vodă, urmând ca în data de 16 iunie o altă prăznuire să fie săvârșită la mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă.

Părintele Justin Pârvu a trecut la Domnul în data de 16 iunie 2013, înconjurat de mii de ucenici din întreaga lume, care l-au prohodit cu dragoste și tânguire, ca pe un sfânt. De atunci și până astăzi la mormântul Părintelui s-au închinat mulțime nenumărată de pelerini, care aleargă cu credință la mijlocirea și ajutorul Părintelui Justin, acolo unde își găsesc de cele mai multe ori alinare în suferințe și răspuns grabnic în nevoile lor. Sunt deja consemnate multe mărturii ale minunilor și ajutorului Părintelui Justin către cei ce i-au cerut mijlocirea în nevoi, pe care închinătorii ni le-au trimis pe adresa mănăstirii sau a Redacției Revistei Atitudini. În conștiința poporului român, Părintele Justin a rămas ca un sfânt, ce le ascultă durerile de data aceasta din ceruri, ca unul ce a câștigat multă îndrăznire către Domnul și mijlocește pentru poporul, pe care l-a iubit așa de mult, cu prețul vieții sale, până la sfârșit.

Nădăjduim ca prăznuirea de anul acesta să fie prilej de bucurie sufletească celor ce vor participa cu dragoste și inimi smerite la pomenirea de 7 ani a marelui Duhovnic al Neamului românesc, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Să avem parte de rugăciunile cuvioșiei sale și să nu pregetăm a-i urma și noi, la rândul nostru, viața, nevoința, dragostea către aproapele, mărturisirea credinței și mai presus de toate, dragostea nemărginită față de Dumnezeu!

Știri

Comments are closed.

Înapoi